EURO 2014 | Un punct, un gol, trei secunde! Cât și ce i-a lipsit României pentru calificarea în semifinalele turneului final. Detaliile au dus naționala pe locul 9

Redactor:
Marius Hutu
EURO 2014 | Un punct, un gol, trei secunde! Cât și ce i-a lipsit României pentru calificarea în semifinalele turneului final. Detaliile au dus naționala pe locul 9
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atât de aproape și totuși departe. Aceasta este prima concluzie după a 10-a participare a României la Campionatul European de handbal feminin. Prima reprezentativă a terminat pe locul 9 turneul final desfășurat în două țări, Ungaria și Croația, dar diferența până la calificarea în semifinale a fost foarte mică, de un punct, chiar de câteva secunde.

Tricolorele au reușit cel mai bun turneu final din ultimii patru ani, locul final pe care s-au clasat fiind o combinație între adevărata valoare a echipei și neșansă. Nivelul în handbalul feminin s-a egalizat atât de mult la nivelul superior, astfel încât diferența dintre locul 9, ocupat de România, și o echipă calificată în semifinalele competiției, precum Spania, a fost de un singur punct! Nu mai punem la socoteală faptul că naționala lui Gheorghe Tadici a învins reprezentativa iberică.

România a terminat pe locul 9, dar putea la fel de bine:

  • să se claseze pe locul 8, în obiectivul propus la plecarea de acasă, dacă Norvegia ar fi jucat cu prima echipă și la adevăratul potențial în partida cu Ungaria
  • să joace finala pentru locurile 5-6 dacă Spania nu s-ar fi oprit din joc în ultimele trei minute cu Danemarca, atunci când pe tabelă era înscris scorul de 29-19. Un gol în plus cu Polonia (scor 24-19) și evitarea golului cu Spania din minutul 60, la scorul 22-19, tot ar fi însemnat o clasare mai bună

Un cumul de împrejurări, interesele celor mari și neșansa, poate părea exagerat, au împins România în a doua jumătatea a ierarhiei la cea de-a 11-a ediție a Campionatului European.

Regrete multe după jocurile cu Danemarca și Ungaria

Prima reprezentativă a ajuns înaintea ultimei etape a grupelor principale de la Debrecen la mâna rezultatelor, însă situația ar fi stat cu totul alta dacă s-ar fi ajutat singură până la meciul de miercuri cu Polonia. Despre meciurile cu Danemarca, disputat în Grupa B, și Ungaria, primul din grupa principală, se va vorbi, probabil, și peste ani. Motivul, România a avut aceste două jocuri în mână și totuși a pierdut trei din cele patru puncte puse în joc. E de prisos să mai menționăm ce ar fi însemnat aceste puncte la zestrea României.

Fazele ultimului minut cu Danemarca sunt încă vii în memorie și provoacă insomnii. Dacă mingea pe ultimul atac al României s-ar fi dus în tribună, în loc de blocaj? Dacă în ultimele 7 secunde, apărarea tricoloră ar fi strâns mai bine la Thorsgaard, discuția este de o jumătate de metru pentru plasament mai bunl? Nordicele au avut sânge rece și au salvat un punct în respectiva partidă (29-29) și s-au bucurat ca și când ar fi obținut cel puțin calificarea în finală. Brădeanu & Co au părăsit însă meciul respectiv în lacrimi, parcă au presimțit că acel gol, punct, avea să coste echipa câteva poziții la Campionatul European, chiar semifinalele. O chestiune de trei secunde, din momentul marcării golului și până la terminarea partidei!

Cu Ungaria au fost alte probleme. 18-16 România și time-out Gheorghe Tadici în minutul 52. „Am luat time-out pentru a ne desprinde la trei goluri, iar jocul era terminat. Și noi antrenorii, trebuie să luăm decizii într-o secundă, două”, a motivate ulterior selecționerul. Naționala nu s-a desprins la trei goluri, din contra, Ungaria a preluat conducerea și în urma unor decizii ale arbitrilor contestate. Cea mai flagrantă, în minutul 56, când „fluierașii” au dictat o aruncare de la 7 metri, deși faultul s-a produs la doi metri distanță de semicerc. Imaginile video stau mărturie. Un turneu final fără echipa gazdă în competiție până în ultimele zile este un eșec, în primul rând comercial, financiar. În acest context intră și desfășurarea jocului dintre Ungaria și Norvegia.

Un punct, un gol, trei secunde cu Danemarca au costat până la urmă naționala de o poziție mai bună, despre care s-ar fi discutat altfel acum la revenirea echipei în țară.

Minusurile din tabăra României

Dincolo de aceste aspecte, de neșansă, de arbitri, de alți factori care au influențat rezultatele finale trebuie să privim și în propria ogradă. România a avut două jucătoare care au fost peste media echipei, Cristina Neagu și Paula Ungureanu, ultima începând de la meciul cu Ungaria, și o apărare care a funcționat de la meci la meci tot mai bine. Au fost totuși și câteva minusuri, în special pe faza de atac:

  • Neagu a fost ajutată uneori prea puțin, motiv pentru care a fost nevoită să-și asume riscuri prea mari când a aruncat la poartă. Statistica vorbește de la sine în privința acestui aspect: Neagu a aruncat la poartă de 97 de ori în cele 6 partide, cu 29 de aruncări mai mult decât următoarea clasată, Alexandra Lacrabere (Franța). Diferența este enormă (!), dar spune un lucru clar, naționala a stat într-un singur inter la Campionatul European. Au mai fost și excepții, cazul Adrianei Țăcălie cu Danemarca sau Gabriela Perianu cu Polonia, care au ajutat-o pe Cristina mai mult în atac.
  • Absența Oanei Manea de pe postul de pivot a fost destul de vizibilă. Florina Chintoan a avut câteva ruperi de ritm, și-a demonstrat clasa la multe acțiuni, dar pasul pe loc bătut în ultimii doi ani la „U” Cluj, echipă confruntată serios cu probleme financiare în acest interval, a fost la fel de evident.
  • Accidentarea Adei Nechita în extrema dreaptă iar a însemnat un mare dezavantaj pentru România. „Cu Ada Nechita în teren învingeam Danemarca”, a repetat obsesiv chiar Gheorghe Tadici în ultimele zile. Cert este că Laura Chiper și Aneta Pârvuț, două jucătoare de altfel talentate în România, au părut copleșite uneori de mizele partidelor. Dacă Nechita, o handbalistă cu mare experiență la acest nivel, ajuta mai mult sau nu, este un răspuns pe care nu-l vom afla niciodată.

Pe lângă faza de atac a României, statistica a mai evidențiat încă un aspect extrem de important: naționala a dus greul la acest turneu final doar cu patru jucătoare. În șase meciuri, Paula Ungureanu, Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu și Valentina Ardean au adunat peste 5 ore și 23 de minute de joc. Diferența față de a cincea handbalistă ca timp de joc cumulat, Laura Chiper, este uriașă, de peste două ore (!). Poate că nu a fost bine pentru cvartetul de bază să evolueze atât de mult, au fost momente când oboseala a dictat mai mult decât ar fi trebuit, dar și reversul medaliei, multe emoții care au dominat handbalistele din noul val au avut rolul lor în luarea unor decizii.

Lecția pe care am învățat-o

După evoluția de la acest Campionat European vor urma, probabil, ședințe la Federație în care se vor face analize, în care se vor lua decizii, cu privire la jucătoare și antrenori, poate se vor definitiva și anumite strategii. După acest turneu final, lecția pe care am învățat-o din tribune este că și un gol contează pentru a fi cel mai bun. Diferențele între marile echipe ale Europei sunt atât de mici, încât fiecare detaliu stabilește ierarhia finală. Iar la micile detalii, de orice natură, joc, psihic, influențe,  România încă mai are de lucrat pentru a râvni din nou la podiumuri. Deocamdată, valoarea naționalei este de locul 9! Doar poziția finală se contabilizează în istorie.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el:
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el: "Îl…
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Lovitură pentru Călin Georgescu. Nu s-ar fi așteptat la asta: Sunt şocuri majore...
Lovitură pentru Călin Georgescu. Nu s-ar fi așteptat la asta: Sunt şocuri majore...
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
×